Presedintele PSD, Victor Ponta, a comentat, luni, semnarea protocolului de colaborare dintre formatiunile aflate la guvernare, precizand ca Emil Boc este dispus sa dea orice din interesul national pentru a pastra PDL la putere si pentru a ramane premier.
"Am constatat ca Emil Boc si PDL sunt dispusi sa dea orice priveste interesul societatii, orice priveste interesul national, orice pentru a mai rezista la guvernare. Nu consider, in acest moment, ca vinovat este cel care cere, ci vinovat este intotdeauna cel care da absolut orice, sau promite absolut orice ca sa mai stea o zi, o luna, un an in fotoliul, in scaunul de la Palatul Victoria. In acelasi timp, vreau sa remarc ca acest pret este platit de toti romanii, iar obiectivul nu este doar ramanea lui Emil Boc si a unui prim-ministru PDL, ci practic pastrarea si protejarea tuturor reprezentantilor PDL", a comentat Victor Ponta.
Totodata, el a tinut sa atraga atentia UDMR referitor la faptul ca formatiunea cu care tocmai au semnat protocol de colaborare, respectiv PDL, beneficiaza de sprijinul PRM pentru a avea majoritate in CGMB.
"Sa se uite la aliatii lor, inainte sa-i critice pe altii", le-a transmis Ponta udemeristilor care au criticat recent semnarea unui protocol de colaborare dintre PSD si PRM la nivelul judezului Ilfov.
Presedintele PDL, Emil Boc, cel al UDMR, Kelemen Hunor, presedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea, si liderul de grup al minoritatilor, Varujan Pambuccian, au semnat, miercuri, la Parlament, protocolul de colaborare a coalitiei pana in 2012.