De Ce News: Ruperea PDL - inevitabila (Autor : Bogdan Chirieac)

Am urmarit cu atentie in ultimele zile declaratiile facute de principalii actori ai PDL: dl Basescu, d-na Udrea, dl Blaga. Pozitiile sunt ireconciliabile. Niciuna dintre tabere nu va accepta victoria celeilalte. Pare sa fie exact scenariul care a dus la ruperea si disparitia PNTCD.
La capatul unei cariere politice fara egal in perioada post-decembrista, dl Basescu se afla pe terminarea mandatului, intr-o tara pe care a ruinat-o. Mai mult, dl Basescu este parasit, pe zi ce trece, de oamenii din instrumentele de putere pe care si le-a creat. De aceea, singura sansa a d-lui Basescu sa mai conteze cat de cat este sa-si reia PDL-ul, chiar asa mic cum a ajuns. Aici trebuie cautata si explicatia sustinerii pe care i-o acorda d-nei Elena Udrea, o personalitate politica cu aprecieri pozitive sau negative, dar cu o calitate certa: orice ar face, nu trece neobservata.
De partea cealalta, gruparea Blaga afirma, raspicat, ca doreste sa se desprinda de Traian Basescu, cel care a construit acest partid, dupa care l-a distrus cu mana lui. Sansa oricarui partid politic din Romania si a oricarui politician este astazi tocmai desprinderea de Traian Basescu, cel care, in acest moment, concentreaza esenta nemultumirii romanilor. Ironia soartei: Traian Basescu, in scaunul de la Cotroceni, se afla mai jos in credibilitatea romanilor decat Adrian Nastase din puscarie.
Pe scurt, Traian Basescu are nevoie pentru perioada post-Cotroceni de un toiag - un partid politic. Blaga spera ca PDL-ul va reveni in intentiile de vot ale romanilor, daca o rupe definitiv cu Basescu. Dupa cum stau lucrurile, pana in vara, Blaga va fi seful unui PDL rupt oficial de Basescu, iar Basescu va avea un toiag, probabil, cu un alt nume - Forta Base - de diametrul unei nuieluse.