Inpolitics informeaza: O intrebare cu schepsis: va respecta PDL legea in cazul desemnarii noului premier?

Demisia lui Boc nu e, in sine, o premiera la noi, avind deja doua precedente, dar o anume conjunctura face, totusi, ca situatia politica a momentului sa se petreaca pentru prima oara in aceasta forma. Mai exact, Boc e primul premier demisionar care, conform legii, ar avea cuvintul cel mai greu in cazul desemnarii propriului succesor. Incalcarea acestei prevederi legale cu largul concurs al lui Basescu nu ar face, in aceasta perioada agitata, decit sa infunde si mai tare PDL in planul imaginii.
Faptele, pe scurt: atat Victor Ciorbea, cit si Radu Vasile, fosti premieri demisionari, nu au avut functii supreme in partidele lor. Odata plecati de la guvern, nu au mai avut niciun cuvant in partid. In totala contradictie, Emil Boc pleaca de la Victoria, dar ramine sef suprem in Modrogan.
In consecinta, statutul PDL, in conformitate cu legea partidelor, obliga, prin art.83 litera k, la convocarea urgenta a Consiliului National pentru alegerea, prin vot secret, cu majoritate de voturi, a candidatului de premier al partidului, fie el membru sau tehnocrat din afara.
Votul poate avea loc inainte sau dupa consultarea cu partenerii din coalitie, nu conteaza, dar este OBLIGATORIU, legal vorbind.
Situatia PDL se complica insa, din acest punct de vedere pentru ca, intrebata azi de presa daca va urma un premier tehnocrat, Elena Udrea a raspuns: "Nu stiu, decizia apartine presedintelui Romaniei".
Lucru fals, pentru ca presedintele trebuie sa analizeze propunerea venita de la partidul sau coalitia majoritara, altfel alegerile nu ar mai avea sens.
Declaratia Elenei Udrea, pe de alta parte, sugereaza in mod clar ca sunt toate sansele sa se sara peste decizia forurilor de conducere ale PDL. Un gest care ar amplifica imaginea de partid aflat in totala contradictie cu legea, din moment ce nu isi respecta nici macar propriile reglementari. Un partid al carui creier si coloana vertebrala se afla 100% la Cotroceni, iata o postura nu tocmai onoranta pentru o formatiune care se pregateste sa ceara curind votul alegatorilor.
Daca Boc se incapatineaza, pe de alta parte, sa aplice statutul, atunci nominalizarea viitorului premier ar putea fi aminata mult si bine din cauza vremii care a paralizat Romania si care ar impiedica convocarea prea curind a Consiliului National.