Liga alesilor locali ai PNL a adoptat saptamana trecuta o rezolutie prin care se pronunta pentru promovarea reducerii numarului de parlamentari la 300, pentru transformarea Senatului in camera comunitatilor locale, dar si pentru introducerea votului uninominal majoritar in doua tururi. Alesii locali ai PNL au adoptat rezolutia pornind de la premisa ca "procesul de reconstructie a statului roman dupa principiile, valorile si institutiile statului liberal a devenit o necesitate stringenta a societatii romanesti" si ca se constata "falimentul politicii actualei puteri, de utilizare demagogica a sintagmei 'reforma statului', ca paravan pentru acoperirea sistemului clientelar al PD, care capuseaza statul roman". In acest context, PNL cere promovarea de urgenta a reducerii numarului de parlamentari la 300, precum si separarea atributiilor celor doua Camere ale Parlamentului, astfel incat Senatul sa devina, preponderent, camera comunitatilor locale. Rezolutia PNL propune si alegerea parlamentarilor prin vot uninominal majoritar in doua tururi. "Partidul National Liberal asuma - impreuna cu intreaga clasa politica - eroarea adoptarii actualului sistem de vot. Consideram ca votul uninominal majoritar reprezinta cea mai buna optiune pentru democratia romaneasca, intrucat este singurul sistem electoral in care raspunderea alesului fata de alegator o depaseste in importanta pe aceea a alesului fata de propriul partid", sustin liberalii.

Vot in doua tururi si la sefia consiliilor judetene

De asemenea, PNL propune alegerea presedintilor de consilii judetene prin vot uninominal majoritar, in doua tururi. Liberalii considera ca acest sistem de vot reflecta cel mai bine vointa cetatenilor si scade sansele de succes ale unor intelegeri politicianiste, facute de partide la 'masa verde', impotriva cetatenilor.






Liberalii mai cer si reorganizarea administrativ-teritoriala a Romaniei "dupa sistemul regiunilor cu grad mare de autonomie financiar-fiscala". "Partidul National Liberal considera ca adoptarea acestui model reprezinta primul si cel mai important pas catre un stat roman eficient din punct de vedere economic", se arata in rezolutia PNL.