SIF Oltenia castiga prima repriza a meciului cu omul de afaceri Catalin Chelu, pentru controlul producatorului de ulei Argus Constanta. Tribunalul Constanta a suspendat recent executarea hotararilor Adunarii Generale a Actionarilor (AGA) de pe 16 septembrie, prin care grupul lui Chelu a numit un nou Consiliu de Administratie (CA) la Argus si a preluat controlul asupra societatii. La vremea respectiva, reprezentantii SIF au reclamat la politie ca nu li s-a permis accesul la sedinta AGA si au contestat in instanta deciziile luate de grupul Chelu. Prin hotararea nr. 5.803, instanta a admis cererea SIF Oltenia. Intr-un raport curent, remis Bursei de Valori Bucuresti (BVB), SIF a anuntat ca "in situatia in care restabilirea legalitatii organelor statutare ale societatii nu se va putea realiza de buna voie, SIF Oltenia va declansa executarea silita". Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a intervenit in acest scandal, dispunand convocarea unei noi AGA. Cum amandoua grupurile au decis convocarea AGA pe 10 noiembrie, CNVM a decis ca este valida sedinta convocata de membri CA legal inscrisi la ORC, adica reprezentantii SIF Oltenia. Argus Constanta este o societate importanta din portofoliul SIF Oltenia, care a avut in 2010 o cifra de afaceri de 50 de milioane de euro.