Privatizarea Avioane Craiova trebuie continuata pentru a nu da un semnal creditorilor sa ceara procedura de insolventa, a declarat ieri presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Mircea Ursache. "Decizia mea de a privatiza Avioane Craiova este izvorata din doua considerente. Unul este dat de datoriile societatii, care cresc in fiecare zi si sunt foarte mari, iar al doilea element fundamental este ca nedand acest semn de privatizare va fi un semnal pentru creditori sa ceara insolventa, iar atunci, la ce datorii are, risti ca prin procedura insolventei sa nu obtii mai nimic", a spus Mircea Ursache. Acesta a precizat ca firma interesata de preluarea Avioane Craiova, Alenia Aeronautica, a fost anuntata pentru inceperea negocierilor. "Au fost notificati vineri (20 martie - n.r.) pentru a se prezenta la Bucuresti pentru inceperea negocierilor si deschiderea ofertei. Aceasta trebuie deschisa pana pe 27 aprilie si dupa aceea incep negocierile pe celelalte puncte ale contractului de privatizare. Termenul stabilit este de 90 de zile", a afirmat presedintele AVAS.